CORPURILE MAI PUTIN !

FETELE OAMENILOR SUNT FOARTE EXPRESIVE UNEORI, NU ?

leapsa pe Cerasela

Si raspund la provocare cu ardoare, cu fervoare
Cerasela eu ma chiama
Si cam sunt un fel de ...
dama.

Ce as vrea eu sa traiesc ?
Mmmmmm-ango ?
Nici nu ma gandesc !

Mere, verzi si voluptoase
Pere, galben-pistruiat-mustoase
Portocale-craciunite,
Kiwi-rodii-capsunite,
tot ce tine de cartof
si cu Puiu(filozof).

astea toate si mai multe
le degust cu buze culte
le admir si le doresc
printr-un trunchi vanatoresc
de PORC !(porcesc - n-am gasit alta rima !)

peste tavi si tavite
platouri si slibovite
insirate, dezsirate
intinse, ramificate
troneaza imperial
un bungalou banal
cu ornamente desuete
de vechi conace sudete
de palate garbovite
de viloaie coscovite
si intr-o gradina mica
magic triplata
de-un paravan de sticla
stau eu cu ea
sta ea cu mine
stam amandoi/sau amandoua
si
poate
ca ne simtim bine
(n-ai gasit alta rima. stiu ! E bine-asa!...E foarte bine !...E bine !...)

"Orhidee, portocale, dormitor"

Ce poate fi mai banal decat o japoneza stand in chimonoul ei cu buline in gradina ?
Nu va spune nimic faptul ca are peste 40 de ani? Poate peste 50?
Nu va dati seama ca-i plac barbatii care sunt siguri pe ei, carora ochii inca le stralucesc, care, desi au peste 70 de ani ca dl.Noguchi sunt inca dispusi sa nu fie batrani ?
Si daca ar avea un restaurant? Daca restaurantul s-ar numi Setsugo-an si ar sta agatat pe una dintre colinele Tokyo-ului, inconjurat de o gradina de 10 ari in care se ascund bufnite si prepelite in lastaris si chiar si un uliu ?
Poate ca bambusul care inconjoara micul iaz din gradina are virtuti taumaturgice numai cand cu frunzele lui se invelesc platicile. Si cum isi permite o platica sa stea asa invelita doar intr-o frunza pe mase intregi de orez rasculat, apoi fiert?
Uite-asa, isi permite! Ca doar de-aia e platica si nu homar! Ca dac'ar fi homar s-ar afuma in saramura, asa cum le sade bine homarilor !
Sa nu cumva sa credeti ca platicilor le sta bine la soare! Nu! Doar sturzului ii sade bine in aceasta postura, poate chiar se frige, se perpeleste pe toate partile si pica-n iazul de care tocmai vorbeam. Si-acolo? Acolo ce?
Pai acolo s-ar putea sa se-ntalneasca cu doua languste de Ise, cu scoici rosii si suculente si chiar c-o sepie facuta felii !
Va imaginati voi oare cum se plimba japoneza noastra(trecuta bine de 50 de ani, dar cu pielea surprinzator de supla) in jurul iazului, prin gradina, pe sub copaci si printre arbusti ? Credeti ca e singura ?
Da, e singura ! Caci e foarte devreme ! Mult prea devreme pentru oricine altcineva !
Dar ce sa-i faci daca te chema Kazu si ai un restaurant "pe un platou inalt in Ko-ishikawa"? Cum sa nu te plimbi si sa nu simti vantul rece taindu-te pe fata daca esti de la tara? Iti place, nu-ti place ? Sigur ca-ti place, doar gradina e a ta, restaurantul e al tau...totu-i placut cand iti aprtine, mai ales daca ai luptat toata viata ca sa-l ai. Mai ales daca acum floarea politichiei conservatoare se perinda pe la tine prin casa, ba chiar dl. Genki Nangayama(invarte-tot al conservatorilor) iti trimite plocon o liota de batranei distinsi, fosti diplomati, pe care tu trebuie sa-i gadili, sa-i pipai, sa-i servesti ! Doar esti femeie japoneza, ce dracu!?
Dar, ce-i asta ? Parca totul se intampla din nou..Un deja-vu !
Cum sa-ti dai seama ca vantul, vantul din gradina ta, nu zburtaceste afise si calendare electorale? Cum sa stii ca restaurantul tau, restaurantul pe care l-ai crescut in varf de deal nu e ipotecat? Si de ce? Doar pentru Noguchi? Cine-i Noguchi? Nu-i mai bine acum, cand Noguchi nu mai e nimeni ? Cand sta la casuta lui dintr-un cartier marginas, pe o strada laturalnica, pe unde nu trec la fel de multe masini ca aici, in centru ? Poate daca s-ar fi uitat la tine Kazu, daca te-ar fi privit atunci cand mergeai in spatele lui printre ciresi... Poate daca n-ar fi renuntat dupa ce i-ai dat tot...
Dar cine sa te mai inteleaga, japoneza trecuta de 50 de ani? Cine sa mai ia seama la placerea ta de-a te plimba prin propria-ti gradina dimineata, la forta cu care ai luptat pentru sotul tau? Pentru sotul tau? Pentru fostul tau sot ai facut-o? Sau pentru ochii lui care inca nu erau batrani? Sau pentru tine? Pentru ca sa ai ce povesti cuiva "Dupa banchet"...?
Poate, Kazu, ne povestesti si noua ce-a avut Mishima cu tine !

Ciocani-ti-as inima !

De la aterizarea mea pe pamant am intalnit idei care mai de care mai crete si mai saltarete, dar una atat de gogonata precum cea prezentata in cartea lui Vladimir Sorokin "Gheata" nici prin gand nu mi-a trecut de cand am aparut.
Se facea ca (asta aflam de-abia pe la sfarsit, dar v-o spun oricum ca sa n-o mai cititi voi) existau la inceputurile universului doar 23000 de creatori care nu faceau altceva decat sa se joace si sa se joace si sa se joace....
si totul a fost perfect pana cand ...
au facut pamantul, fara sa-si dea seama ca acesta fiind alcatuit din ape le va reflecta luminozitatea magica !
Tragic nu-i asa ?
Aceasta oglinda a sufletelor primordiale energetic-luminice, a facut sa apara reflectarea si, prin acest dublu imaginar, nenatural si necreat, luminitele-jucaus-creatoare au fost absorbite in oglinda consitutindu-se in primele particule elementare ale vietii- COHN- migrand de la organism la organism, de la simplu la complex, pana la aparitia omului...
Asa se face ca pamantul, planeta voastra, si voi, oamenii, sunteti niste greseli si nimic mai mult. Asta n-ar fi departe de adevar, daca n-ar avea povestea stupida atasata, adica:
in 1908 cand a cazut meteoritul in zona Tungusk din Siberia cineva (nu spui cine!) din Rusia a fost afectat de gheata speciala din care era alcatuit (o gheata primordiala-you know !) si inima a inceput sa-i vorbeasca ! Nu nu glumesc ! I mean it !
Voi nu stiati ca inima vorbeste ? Da, da, cunoaste doar cele 23 de cuvinte ale ei, esenta universului, matricea initiala care concentreaza tot ! Acest cineva a "vazut" goliciunea carapacei celorlalti oameni si numai din intamplare a dat peste inca o inima ciocanind cu gheata meteoritului in pieptul cuiva !
De-aici- societate secreta, exploatare industriala a ghetii din Siberia in timpul lui Stalin, criza celor alesi si lupta lor eroica pentru refacerea cercului "poetilor disparuti" ai inimii, cei 23000 de la "inceputuri" care "stiu sa vorbeasca cu adevarat" !
Iti vine sa-ti iei zborul(si cred ca asta o sa fac, dupa ce-mi repar naveta) nu alta !
Dar stati, ca nu asta ar fi cel mai grav ! Sunt unii(pana si de pe planeta mea) care ar putea considera asta ca fiind o critica la adresa ( cu vorbele autorului) "intelectualismului modern", sunt altii care i-ar spune "cautare a pardisului pierdut al sufletului"(V.Sorokin), dar eu ii spun fara nici un ocolis "ineptie totalitara cu iz de eugenie si mengelianism colorata cu sentimente anti-umane de tip nietzschean si cu sosuri malthusiene si mirodenii tip Gobineau".
Daca o anumita gazeta ii permite unui neica Radu Paraschivescu sa scuipe niste consideratiuni laudatorii cacaite, ba ca traducerea-i buna, ba ca forta e impresionanta, ba ca stilul, ba ca ritmul , ba modernitatea, etc....atunci nu pot decat sa-mi iau navetuta si sa plec ca e clar ca "marele vecin" (si poate si "prietin") a luat-o razna !
Orvoar !
P.S. - Pe un ton mai serios : sunt de acord cu cronicarul numit "neica" in ceea ce priveste stilul care este frust, rece, rapid, si te prinde in anumite momente. Mai sunt in stare sa conced ca tocmai acest stil ii permite sa intre-n rezonanta cu o Rusie in transformare in care proza reuseste cu greu sa tina pasul cu violenta schimbarilor, iar limbajul se metamorfozeaza haotic permitand aparitia hibrizilor, a monstrilor, precum si golirea de sensul originar.
Ca sa nu fiu luat de "evil alien" voi zice ca traducerea, dat fiind ca transmite ceea ce am spus mai sus, e buna...
Dar atat !

"Confesiunile unei masti"

Corpul baiatului din imaginea alaturata pare sa lumineze tot tabloul de undeva din interiorul sau. Fundalul este intunecat lasand intaietatea centrului , locul in care se petrece sacrificiul. Cu toate acestea nu ma pot abtine sa nu pun vesnica intrebare "what is wrong with this picture?".
Oare sa fie privirea indreptata complice spre cer, spre un cer urias pe care numai il banuim, sau faptul ca, vazute dintr-un anumit unghi, ochii si gura lasa impresia de asteptare, dar nu de asteptare incordata, ci de speranta, de asteptare calma si increzatoare...?
Oare sa fie sagetile ca niste accesorii de recuzita, care arata mai mult agatate de, decat infipte in trupul musculos ?
Oare sa fie faptul ca nu e nici un pic de sange, nici un pic de rosu in aceasta imagine, sau faptul ca frumusetea si tineretea greceasca a acestui corp nu lasa nici un moment impresia ca ar putea fi oprite de legaturile slabe ale mainilor ?
Ai senzatia ca in orice moment acest superb actor s-ar putea desprinde de trunchiul copacului si ar putea privi spre tine, ar putea pasi spre tine, iute, dar sigur...
Ceea ce il retine este insa destinul lui, sensul vietii lui, misiunea...
Ciudat sa ceri drept sacrificiu acea fiinta pe care-ai daruit-o cu cele mai multe dintre calitatile pe care le puteai oferi.Probabil ca dragostea trebuie sa fie mare. Ironic, asa cum nu-i sta in fire dumnezeului Noului testament, fragezimea si forta ca masti ale unui altceva, ale unei meniri...
Conflictul dintre ceea ce trupul spune si ceea ce mintea face...
Ce asemanare exista intre acest sfant Sebastian al lui Guido Reni si Omi, personajul lui Yukio Mishima ? In nici un caz subsoara, care-i place in mod deosebit lui Mishima si ii provoaca o excitatio numai daca are un par viguros si dens... Atunci ce ? Dupa cum ne marturiseste in Confesiunile unei masti, pozitia, sacrificiul, pe de-o parte, si exercitiile la bara la care Omi era neantrecut, de cealalta.. Si, ar mai fi ceva, franchetea corpului, purtator al unui mesaj gregar mai primitiv, simplu si mai direct decat creierul, inteligenta, spiritul... Tocmai de aceea el prefera docherii, marinarii, taranii, si nu firile elevate, pervertite de intelect,... pe cele al caror corp le corespunde in privinta lipsei de complexitate si a brutalitatii.
Chinul, inteles intelectual, dar necuprins imagistic, ii apartine si lui Mishima ca si Sfantului Sebastian, dar, in timp ce la cel de-al doilea este suportat in joaca, negandu-i-se existenta, la primul, el este cautat cu infrigurare, potentandu-i-se efectele cu fiecare ocazie
Ceva ce acest Sebastian al lui Reni are, i se refuza cu indaratnicie lui Mishima : linistea, siguranta unei certitudini pentru care poti lupta si pentru care poti muri. Mishima se chinuie asa cum se chinuie si personajul sau Kochan, sa poarte masca "normalitatii", sa lupte cu excitatio pe care i-o provoaca subsoara lui Omi, sau vederea Sfantului, sa "iubeasca" o femeie fie si cateva secunde altfel decat "platonic"...
Intr-o Japonie in plin razboi mondial "mastile" normalitatii nu sunt spulberate de bombe, ba chiar se -nmultesc pentru a oferi un teatru macabru si absurd ca fundal pentru relatarile unei entitati singulare, care, ca si Sebastian incearca sa faca lumina in tenebrele impresuratoare.

beach with telephone

As opposed to Dali's image of the industrial man's future I see it in "slaps", a very Romanian word for an internationally worn item- plastic sandals.
The mechanized view of the surrealist generation could not have forseen the development of such a surrealist object as the "slaps".
Whilst the telephone seemed increddible and suggestive, the slaps are ready-made and obviously candid bearers of a universal truth :
the reign of man and, of course, the end of the world...
As desolate as it is, the receiver hanging unplugged on a pole , like a flask dick, no communication whatsoever, no one to talk with, the link between people broken, the deserted landscape, the image is not even close to what our present has overwhelmingly thrown at us.
Let us rejoyce as we perish !.....

Un martian citeste romaneste- seria 002

Daca puneti mana vreodata pe vreo carte de Alejo Carpentier cititi-o fara sa luati in considerare faptul ca pledeaza pentru revolutie, pentru schimbare, pentru moartea putredei burghezo-mosierimi, cititi-o si lasati-va cuprinsi de fiorul magic al unor fragmente care te iau pe sus si care te poarta prin case batrane, prin orase tinere, prin istorii si destine tumultoase sau lancede, prin muzici si tablouri, prin carti si expozitii, prin bodegi sau in aer liber, toate incarcate de un farmec inegalabil, de o poezie(da, e un truism, dar asa este) fara sfarsit... ce mai... omul e mare, e un mare scriitor, indiferent de orientare !
Un monument al literaturii ! Un gigant ! ar trebui sa i se ridice o statuie pe planeta noastra care sa se vada de pe pamant !
Va las ...(in umbra LUI !!!!!)

...padam...

Padam, padam…ajung să mă deprim…dacă
citesc…ceva…spre exemplu : Copiii teribili, de
Jean Cocteau…padam…
Sau dacă văd ceva…spre exemplu : Dreamers, de
Bertolucci…padam…
Sau dacă ascult ceva…ceva…ca…Charles Brown, Round
midnight….
Padam, padam…Nu vorbesc de calitatea literară,
artistică, whatever, a operelor în chestiune,
ci…padam…
…de atmosferă…padam…
O sfârşeală…iluzii…consum (spus cu pathosul biblic
al economistului)...cam atat
...padam.

Un martian citeste romaneste - seria 001

...pentru ca ii place !
Si tocmai a terminat o carte "tare", o carte "bomba" pe care i-a fost greu s-o lase din manuta lui cu trei degete.
Nenea se numeste Mailer (da, Postasu' ! - si la noi pe Marte existau nume ciudate!) si e vorba mai mult de oameni "goi si morti" decat de razboi.
Izolati pe o insula din Pacific, cativa indivizi dintr-un pluton apartinand armatei americane ar trebui sa se confrunte cu japonezii...
Spre deosebire de personajul lui Stendhal care nu stia ca se afla intr-o batalie, americanii sunt foarte constienti de prezenta razboiului, ba chiar au intiparite in minte fetele stupide, vesele sau surprinse ale celor cativa japonezi pe care i-au omorat.
Trebuie s-o cititi ca sa va dati sema de ce o consider una dintre cele mai mari carti americane, iar pe Mailer unul dintre cei mai tristi si dezolati oameni de pe pamant!
Ii propun o excursie pe planeta mea ca sa se mai inveseleasca ! Statiunile noastre de recreere in ruine mai pot fi inca folosite pentru visarea pe marginea soparlei .

De ce scrie un martian pe blog ?

N-am inteles nici pana acum exact ce este un blog...
Cu toate astea, ca mai toata lumea, trebuie sa am si eu unul ...
e fancy, e cool, e trendy, e fashionable...
Noi martienii suntem cu milenii in urma voastra in privinta tehnologiei...
La noi de-abia s-a inventat roata...
Acum doua sute de ani ne plimbam cu chariots...
Acum o mie de ani cineva s-a gandit sa propuna crop rotation...
Acum zece mii de ani(da, zece mii), in timpul razboiului de independenta al statelor unite martiene se foloseau vasele cu aburi si martienii se impuscau intre ei cu pistoale si pusti ca ale voastre...
Se pare ca voi sunteti pe invers...
La voi totul merge de la simplu la complex, la noi totul s-a inventat cand voi erati in preistorie si invatati pictura rupestra...
Dar n-a fost intotdeauna asa...
De-abia acum 8500 de ani a fost instituita doctrina regresului de our forefathers care au considerat ca rezultatul final este acelasi, fie ca progresam, fie ca regresam, asa ca au ales o viata mai pura si mai lipsita de griji intelectuale on the route to oblivion...
Eu am fugit si sunt considerat un disident...
De fapt, familia mea a fost incontinuu anatemizata pentru ca s-a opus acestor doctrine prostesti(See my family in the above posted picture!).
Numai asa am putut sa ajung eu pe planeta voastra, folosindu-ma de o veche nava spatiala bine ascunsa de stra-stra-stra-stra-stra-stra-stra-stra-stra-stra-stra-stra-stra-stra-stra-stra-stra-stra-bunica-miu.
O sa mai scriu aici din cand in cand despre lucrurile ciudate pe care le vad pe la voi (si totul mi se pare ciudat, asa ca o sa scriu mult!).