What am I to do ?

Roman s kokainom

2007-03-20T01:31:00.000-10:00

N-o sa va spun cine este M.Agheev!
Nici nu e important de fapt.
Un lucru este sigur: romanul n-are nici o legatura cu dependenta, sau cocaina.
Cocaina nu e decat un plus, un element care se adauga la un amalgam de senzatii si trairi scapate de sub control, care-si creeaza o viata proprie, dincolo de eu. Tot ceea ce poate face eroul, Vladimir Maslennikov, este sa-si priveasca dublul efectuand actiuni contradictorii, brutale, sublime, din gaoacea stearpa a unei interioritati claustrante.
E aproape inuman sa vezi cu cata luciditate isi poate un om analiza actiunile, cu cata claritate isi poate devoala motivele, cat de sec isi poate diseca fiecare decizie de moment, fiind in acelasi timp incapabil sa schimbe o iota din ceea ce a fost spus sau facut.
Maslennikov "vede enorm si simte monstruos" la propriu. Simte adolescentin si exaltat. Oscileaza intre hiperbole. De la o iubire totala, ilimitata, pentru umanitate, de la bunatatea pura, dumnezeiasca, pana la abjectia pura, pana la ura fara obiect.
De-aici si o anume stangacie marturisitoare si juvenila a stilului, pe alocuri deranjanta.
Tot acest balans, toata aceasta cutremurare nu sunt decat inauntru. In exterior, Vladimir pastreaza aceeasi mediocritate, aceeasi indecizie ca a tuturor celorlalti pe care-i condamna, pe care-i critica.
Mintea rece, analitica, n-are puteri tamaduitoare, nu mangaie si nu salveaza, tot ce poate face este sa explice, sa incerce sa inteleaga...Dar la ce bun?
Maslennikov este trist si singur. Incapabil sa faca ceea ce stie ca trebuie sa faca, ne dorind sa devina ceea ce stie ca trebuie sa devina, nu gaseste nici un scop, nici un sens in vietuire.
"Lucrurile marunte" nu-l obladuiesc, nu-l ridica, pentru ca este incapabil sa le traisca pur si simplu. El este cea de-a treia privire, cel de-al treilea om, martorul mereu ascuns la propria-i viata, pozitie in care se refugiaza, dar din care nu poate nici iesi, nici influenta cu nimic actiunile personajului sau.
Apar doua hauri, doua chiasme : unul intre simturi si suflet, intre dorintele fizice si cele spirituale, al doilea intre suflet si intelect, intre simtaminte si rationalitate. Maslennikov este in imposibilitatea de-a depasi aceste decalaje si nici nu stie cum sa le imbine, cum sa le faca sa functioneze impreuna. De-aici, atat inumanitatea lui, cat si mult-prea-umanitatea lui.
Eroul se pierde la propriu, isi interzice iubirea sub toate formele sale, desi o simte, desi tanjeste nebunesc dupa ea. Nici Sonia, nici Mama, nici Iag, Burkevit, sau Stein, prietenii sai, nu reusesc sa-l faca sa-nteleaga ca trebuie sa invete sa uite si sa ierte pentru a putea vietui.
Intr-un final, trecut prin dependenta de cocaina, decazut, mai spera sa supravietuiasca recurgand la ultima forma a dependentei, cea fata de oameni. "Omul nou", "revolutionarul" Burkevit, n-are cum sa-l ajute, pentru ca ii seamana prea mult, si el si-a negat sufletul in favoarea unei "umanitati" construite. "Burkevit a refuzat" este ultimul lucru pe care Vladimir il mai are de spus, sau scris, in biletul de sinucigas.
In mod ciudat insa, omul amputat care este Vladimir Maslennikov, reuseste sa se salveze dupa moarte, prin insasi handicapul sau : incredibila-i luciditate marturisitoare.

P.S. - Cititi neaparat prefata Liviei Cotorcea daca vreti sa aflati cine este M. Agheev

Reintoarcerea martianului risipitor

2007-03-06T02:30:00.000-10:00

Am fost plecata pentru un timp acasa.
Mi-era dor de ploaia de la voi.
Trebuie sa ispasesc niste pacate dintr-o alta viata.
E bine totusi ca a inflorit caisul din vecini.
Mi-e pofta de florile lui.

Un la mutzi shi etc.

2007-01-08T08:55:00.001-10:00

Super fun sa-ti pierzi vremea scriind o juma' de ora ca dup-aia sa-tzi dispara postu!
Oricum, cestiunea zilei era alta. Voiam sa vorbesc despre abandon.
In mod ciudat poate sa fie shi o porecla inspirata, mai ales daca e o modificare a uneia pe care ti-ai ales-o singur cand erai mai mic, zicand ca te prinde.
Ce-ar trebui, ce zicetzi, voi nenumaratzii cititori ai mei, s-o las balta pe cerasela au ba ?
Zicetzi shi nu manatzi, sa-i pedepsesc prin disparitzie pe acei prieteni infideli care m-au scos misheleshte de pe side-barurile lor ?
Sa las oare aceasta ocupatziune pasagera sa ma domine asha cum vad ca se-ntampla pe la vecini ?
Trec in revista cu nonshalantza odata intrat in noul an, pagini intregi de scriitura, de bloguri, de farfastacenii, de comentarii shi rapunsuri, de impresii, incercari literare, poezele, anuntzuri, etc. shi sunt din ce in ce mai confuz. Unde li se duce timpu' oamenilor astora, ce trebuie sa lase la o parte ca sa poata scrie neancetat pe blog. In fiecare ora, in fiecare minut apar alte shi alte posturi, care mai de care mai specializate, mai rasarite, mai interesante, mai bibilite shi colorate de nu mai shti la care sa te uitzi. Daca a fost vreodata greu sa publici, acum , iata ca e la-ndemana tuturor shi nimeni nu pierde ocazia.
Prietenu meu care-shi petrece mai nou toata ziua in casa e foarte preocupat sa intemeieze "seriale" despre muzici shi muzicieni, trupe shi instrumente, stiluri shi abrambureli. Sufera nespus c-a murit "singuru barbat" din viatza shi muzica.
Prietena se plimba prin strainatatzuri de unde sunt convins c-o sa revina cu esperientze minunate, numa' bune de povestit shi retrait pe blog.
O tanti, simpatica de altfel, ce se intituleaza mistrioso "luciat" tocmai a terminat de citit mai adormind, mai cu dureri de cap "Derapaj" al lui Manolescu shi discuta cu prietenele shi prietenarii ca cum a fost ca ce-a facut ca cu ce se compara. Totzi sunt ultra cunoscatori, totzi shtiu f.f. bine cum iashte problema shi cum devine. Shtiu negreshit sa te trimita la citatu' potrivit shi la lincurile cu comentariile culturale din presa internautica de rigoare.
De unde atata cunoashtere, de unde atat preocupare?! Sunt mult mai multe cuvinte decat sunt io in stare sa procesez. Sunt mult prea multe bloguri, mult prea multe linkuri, mult prea multe cujetari shi maxime shi sfaturi shi kestii chiar interesante
Nu stiu care-i marea mea mirare in fond. Si io fac aceeashi cestie cu mai putzina dedicatzie, pasiune shi cititori. Intrebarea era daca s-o mai fac ca sunt outdated, asta-i tot.
Mai bine uitatzi-va la mine shi spunetzi ca n-am dreptate : m-am tampit!(v.dreapta sus)

comunitati virtuale ?

2006-06-10T01:13:00.000-10:00

Trebuie să recunosc că nu am nici măcar un grăunte de înţelegere pentru comunităţile virtuale ! Sunt absolut autist în ceea ce le priveşte, sunt lipsit de “organ” cum ar spune unii !
Nu le înţeleg entuziasmul, scopul şi nici modalitatea de funcţionare. Mi se par nişte idioţenii pentru oamenii plictisiţi, fără ocupaţie şi singuri.
MUD-urile şi MOO-rile sunt cele mai mari tâmpenii posibile. În primul rând sunt text-based, ceea ce vrea să spună că toate comenzile, obiectele, acţiunile şi avatarurile sunt prezente pe un ecran negru în faţa dumneavoastră ca o serie de propoziţii. Spre exemplu : “Sunt un elefant albastru cu urechile mari şi trompa lată pasionat de cultura chineză şi de sporturile marine”, şi, de asemenea, vă aflaţi într-un parc de distracţîi imens în nordul oraşului xxxx. La dreapta dvs (pt. dreapta, type right) se găseşte un carusel fabulos cu căluţi de mare de toate culorile”, etc., etc., Pentru a vă deplasa pe şosea înspre nord- type north-.
Marea “inovaţie” este că poţi comunica in real-time cu oamenii care participă.
Un alt avantaj îndelung clamat de designerii şi administratorii acestor MUD-uri, este acela că nu mai contează identitatea ta reală. Dacă te autointitulezi Cleopatra, atunci, cleopatra vei fi. O Cleopatra cu o pasiune pentru maşinile de curse, dar, whatever.
Acest tip de comunitate se pare că îţi poate mânca o groază de vreme, ba chiar, îţi poate oferi senzaţia aceea căutată asiduu de unii dintre noi de decorporalizare, dematerializare.
Spre deosebire de telefon care nu face decât să întărească ditanţele existente între cei doi participanţi la o conversaţie, prezenţa într-un MOO sau MUD oferă posibilitatea găsirii unor common grounds, a unui loc comun, terra firma pe care netizenii să-l considere a fi potrivit creeării unor legături durabile, a unor ataşamente.
Iată, se poate chiar socializa într-un astfel de mediu!
Întrebarea pe care am s-o pun este cât se poate de simplă : cum de nu vede nimeni redundanţa unui astfel de mediu, a unei asemenea comunităţi ? Nu vi se pare oarecum plicticos să dublezi cărţi şi reviste pentru care îţi foloseşti imaginaţia în aceeaşi măsură ?
Nu e obositor să comunici în real-time când trebuie în permanenţă să recreezi toată realitatea ?
Sigur, asta-ţi oferă un inestimabil sentiment al puterii, eşti god-like, a true creator, and at the same time, part of something bigger and meaningfull !
Com’on, este pentru jerks, care n-au cu cine sa vorbească cât este ziulica de lungă, care nu ies din monitoarele lor, şi consideră orele petrecute scribuind pe ecranul negru momente de relaxare. Pentru acel tip de oameni care nu mai au timp să citească, pentru că, dacă ar face-o n-ar mai avea timp de MUD-uri.
Please, comunităţi profesionale (medici, universitari, astronauţi) întâlnindu-se toţi într-o veselie pe net, în MOO-uri ? Dar, nu e mult mai facil să discute pe un newsgroup, sau pe messenger, sau pe un IRC ? Acum avem conferinţe virtuale televizate, cu transmisie audio-video, nu mai e nevoie de tastat şi tastat şi tastat la nesfărşit !
Dar, să zicem că înţeleg posibilitatea opţiunii . Sunt unii care vor, asta e ! Ce nu-nţeleg de loc e entuziasmul, viziunea paradisiacă, escatologic milenaristă a translatării minţii noastre într-o maşină, a depăşirii barierelor trupului, a nelimitatului, a posibilităţilor !
Again, please ! Pentru o comunicare atât de înceată şi ineficientă ca aceea bazată pe un text ? Pentru ce atâta pasiune ?
Pentru acele aşa-zise comunităţi virtuale care şi-au creat avataruri grafice şi vorbesc în continuu de un univers 3D atunci când şi Hellen şi Jack şi Bill sunt o serie de romburi, paralelipipede sau cercuri ?!
La baza acestor manifeste stă o lipsă, sau un preaplin de imaginaţie ? Aş fi curios dacă mi-ar răspunde cineva.
Încă un acclaimed feature al acestor M-uri : faptul că, spre deosebire de versiunile interactive ale jocurilor, n-au limitarea programării. Nu poţi doar să fragg-uieşti, să împuşti sau să cercetezi în funcţie de ce-au vrut programatorii, poţi să introduci propria creativitate, propriile secvenţe de program, propria personalitate. Nimic nu e predeterminat !
Iarăsi, please ! O să mă simt foarte bine, atunci când grafica acestor minunate dungeon-uri va ajunge la nivelul celei a RPG-urilor, sau a adventure-ilor, chiar a shooter-elor, chiar dacă nici la acestea nu există sentimentul de realitate-alternativă.
Să ne-nţelegem, cu toate discuţiile pe care le ştiţi, cu toate filmele, deocamdată n-am ajuns la mare chestie. Pixelii se văd încă, caracterele umane din jocuri nu se mişcă aşa cum ar trebui, sunt colţuroase uneori, au expresii fixe şi reduse numeric, etc. N-am creat o altă realitate, cu toate că nu ştim unde să situăm acele personaje de pe ecranele noastre, căci ele nu se află nici aici, lângă noi, nici undeva printre circuitele integrate ale maşinii care ni le arată, nu sunt nici în ţara în care locuim, nici în vreo altă ţară de peste ocean.
Lumea fabuloasă din spatele ecranelor monitoarelor noastre n-are nici un loc, nici un topoi, un spaţiu comun, o agora. Şi în acest sens, şi numai într-acesta putem vorbi de o realitate virtuală. Altfel, în ceea ce priveşte asemănarea cu aceasta, complexitatea şi gradul nostru de implicare în ea, mai avem zeci de ani până să putem spune că am trecut dincolo (crossover), că ne-am descărcat , la fel ca în Neuromantul lui Gibson, creierele într-o maşină.
Toate discursurile prezente pe net, sunt dicursuri outdatate, sunt “trecute” , făceau parte dintr-un val de entuziasme proprii unei epoci a speranţelor şi a paşilor de uriaş. Epocă în care s-a născut computerul aşa cum îl cunoaştem azi (şi nu în camere întregi), epocă în care a apărut WWW şi hypertext, în care schimbările revoluţionare se produceau odată pe an, sau chiar mai des.
Acum, când lucrurile s-au calmat, când frecvenţa de procesare a datelor nu mai saltă cu căteva sute de Mhz pe trimestru, când noi concepte de reţele nu răsar ca ciupercile după ploaie, când am atins un prag al reprezentativităţii grafice, nu ne mai putem permite să fim la fel de entuziaşti ca acum zece ani !
Să lăsăm adolescenţa de-o parte şi să ne concentrăm pe rezolvarea problemelor acestei dezvoltări accelerate. Visele trebuie să ne ghideze in continuare, dar să nu mai vorbim de vise în legătură cu lucruri despre care ştim că sunt numai frustrări!
Cât despre aşa zisa democraţie a netului, s-au făcut studii, sunt cazuri celebre (mă rog, în America) despre cât de importante sunt în astfel de comunităţi, şi, pe web în genere, identităţile reale.
Ţi se livrează din toate direcţiile acelaşi discurs uniformizator, globalizant, perfect potrivit epocii political correctness-ului : nu contează cine eşti sau de unde vii, ce culoare are pielea ta, ce ai sau nu între picioare, ci numai ce ştii să spui, să faci, online !
Tâmpenie maximă ! Curiozitatea finală a tuturor utilizatorilor CMC (computer-mediated communication) este, cine se ascunde în spatele nick-ului Jackass59, cum poţi să-ţi dai seama din ceea ce spune că preferă cineva (cărţi, reviste, muzici, filme), ce-I adevărat, ce nu, cine şi cum e acel cineva în realitate ! Da, în afara MUD-ului, sau MOO-ului, pentru că asta este ceea ce contează ! Carnea şi sângele ! Mersul la toaletă, mâncatul,băutul, şi, în aceeaşi linie, fututul! Nu-I vorba de nici o uitare, de nici un abandon, de nici o transformare sau transfigurare ! E pură pierdere de vreme !
Iar pentru cei care spun că se înscriu în astfel de comunităţi pentru a socializa, scopul final este întâlnirea face-to-face cu respectiva(ele) persoane.
Discuţia se prelungeşte în ultima vreme în legătură cu schimbul de identităţi sexuale pe net, cu abundenţa de nickuri feminine, cu măştile transsexuale implicate. Se pare că toţi bărbaţii vor să experimenteze feminitatea ! You guys out there, I’m a poor single teenage girl just waiting for a strong, firm, manly grasp of my shoulder ! Haha !
De unde era vorba de deschidere, de transparenţa, de lipsă de prejudecăti, acum ne dăm seama că, dimpotrivă, e vorba de ascundere, de jocuri, de măşti şi aparenţe !
Iluzia e mai puternică decât oricând tinând cont şi de faptul că nimeni nu te vede, îţi creezi ce avatar doreşti, poţi să fii cine vrei ! Iată de ce spuneam că scopul ultim al tuturor celor care se livrează unor astfel de jocuri pe net este acela de a şti cine se ascunde în spatele nickului Jackass59 ! Si-atunci, cum mai poţi să fii sigur pe orice, de oricine ?!
Problema comunităţilor virtuale, este problema democraţiei şi-a sistemelor deschise in genere, deschiderea permite oricui să se folosească de resursele sitemului, fără ca neapărat să aibă intenţii oneste, să vrea să perpetueze valorile după care acesta se ghidează.
Cât priveşte pierderea identităţii, asta e o problemă numai pentru cei care nu au una din start ! (to begin with)
Căci vii în acest spaţiu situat niciunde, încercând să-l defineşti, să-l modelezi conform propriilor dorinţe, al propriului caracter. Nimic nu răsare din neant ! Preferinţa ta pentru bondage şi fetişism nu e o identitate alternativă, nu se naşte ad-hoc, ci s-a copt în timp în anii de grădiniţă, de şcoală, între prieteni şi în familie. Lecturile tale, locurile vizitate, filmele văzute, muzica ascultată, toate au ceva de-a face cu asta. Ceea ce vrei e determinat de ceea ce eşti şi nu poţi să-ţi doreşti să fii altceva decât ceea ce poţi să-ţi doreşti !

3 puncte din 10 (I'm very low, man !)

2006-04-13T05:13:00.000-10:00

In dupa-masa asta am foarte multe motive sa fiu trist.

1.Prietenii mei pamanteni nu vor sa-mi aduca tzigari ! Asta-i primul shi cel mai important motiv. Pentru ca, daca nu stiati, sunt o reclama ambulanta la o anumita companie de tutun, am devenit dependent si n-am de gand sa ma las prea curand pentru ca-mi place ! Organismul nostru de siliciu se-mpaca foarte bine cu monoxidul de carbon shi fosfatii shi celelalte cateva mii de substante nocive pentru om din tzigareta.Va trebui sa fur cateva fabricute shi sa le transplantez pe Marte, poate ajung shi eu un martian bogat!

2.Lumea culturala, prin asta intelegandu-se reviste gen Dilema, 22, Idei in dialog, Altitudini, Observatorul Cultural, Romania Literara, etc. nu pare sa fie conectata la ce se petrece cu noile generatii. Chiar si cu cateva exceptii, peisajul pare sa fie in mod obsedant populat cu personaje dezbatute shi razbatute inca de dupa revolutie. Nu reusim de loc sa scapam de Noica, Eliade, Vulcanescu, Ionescu, Ionesco, Sebastian, Cioran etc. Generatia de aur nu poate sa fie lasata in urma shi persista intr-o bula numai a ei, plutind undeva deasupra capetelor tuturor animatorilor culturali de la noi. Desi sunt de acord cu recuperari shi reinterpretari, cu retusuri shi recalibrari, cu luari de pozitie shi descoperiri/devoalari, nu inteleg de ce incercam perpetuu sa ne definim numai asa ? Astia suntem(aici ma includ shi eu pentru ca pe-aici am aterizat), sau astia vrem sa fim ? De acord, cultura noastra n-ar fi asa cum este fara aceste personaje...Oh, really ? Chiar nu avem pe ce obiect sa ne concentram atentia, altul decat the infamous Eliade, Ionesco, Noica triangle ? Acum, chiar in clipa asta, ce se petrece cu artishtii plastici care scrijelesc sau muleaza in atelierele lor, ce se intampla cu poetii care o tarasc prin bodegutze ? Unde sunt muzicienii de care mai auzi intr-o emisiune expirata pe reformatul post "Cultural"?
Cum ne adapatam, cum ne modificam, cum receptam shi, mai ales, daca, ce se intampla dincolo de lungul nasurilor noastre culturale ? Suntem conectati la tipurile de dezbatere actuale, sau suntem complet pe dinafara?
Toti oamenii ashtia exista, sunt reali shi prezenti shi mai shi lucreaza. De ce sunt marginalizati ? Sau, oare sunt ? Poate tot ce ne-ar trebui ar fi un mic catalizator, o scurta tija metalica inserata in lichidul tulbure al ranii noastre culturale shi care sa creeze nu initziative discrete, ci agregari de mase ! Un manifest ! Dar nu unul la mishto, ci unul cat se poate de serios, shi letal, negator shi antropofag !
Dar, poate nu suntem suficient de copti pentru asa ceva !
Poate, cum zice un prieten de-al meu, "n-avem cojones" !
Sau, iarashi, poate "cojones" avem, dar n-avem ce spune !
Asta ar dori sa ne faca sa credem revistele cu pricina, emisiunile imbatranite ale postului "Cultural" shi discutiile sterile din diverse locuri publice. Shi asta iaste foarte enervant !

3. Ultimul punct pe lista pricinilor de suparare n-are nici o legatura cu cele precedente shi tine de o "latura mai intunecata a personalitatii mele" : cineva, un anonim, mi-a facut un comentariu la unul dintre posturile mele in care, nici mai mult nici mai putin, m-a acuzat ca n-ash fi citit Aitmatov, sau Bulagakov, sau Strugatski, shi nici macar Gogol, pentru ca, spune povestea, daca ash fi facut-o ash fi inteles nu numai proza-Sorokin, dar shi fictiunea-Sorokin, shi, last but not least, FICTIUNEA in general.
Oameni buni, stiu ca nu ma cunoasteti, stiu ca sunt verde shi urat shi am urechiushe, etc, dar, totushi, comm'on, Gogol ! Chiar asha ? Nici un pic de respect ?
Anunt simpaticul anonim ca am la activ lectura acestor autori shi a multor altora (rushi, ca despre ei discutam, deshi nici Aitmatov, nici Strugatski - intre noi fie vorba, care : Arcadi, sau Boris? - nu sunt tocmai rushi !) Pe langa sectiunea publicitara pe care tocmai am incheiat-o, mai am de spus urmatoarele (lucruri amintite si intr-un raspuns la comments) :
a) ce legatura are cititul acestor autori (shi nu al altora, par exemple E.T.A.Hoffman, sau Borges, sau Marqez, sau Offenbach, sau etc.) cu Vladimir Sorokin ?
b) presupun ca pana la pagina 200 nu era vorba de fictiune ? sau, mai bine, asta o presupuneti dumneavoastra, amabile comentator ?
c) cum adica FICTIUNE cu litere mari ? despre asta cu litere mari trebuie sa recunosc ca nu stiu MARE lucru ( traduc : e vorba probabil de MAREA FICTIUNE, A MARILOR FICTIONALISTI DIN MAREA LITERATURA)
d)recunosc, monsieur Paraschivescu reuseshte sa nu-mi intre sub piele decat extrem de rar (cum ar fi in postfata de la "Casa somnului" a lui Coe), dar calificativul de "neica", ca shi cel de "nea'" nu mi se pare deloc jignitor, ba chiar e amuzant ( in plus am recunoscut in P.S. ca sunt partial de acord cu "neica"). Dar despre dl (asa-i mai frumos ?! Nu cred !) Paraschivescu cu, sper eu, multe alte ocazii ( mai avem cate ceva de spus despre ce scrie la revista ID)
e)n-am epuizat puctele de raspuns la comentariu, dar m-am plictisit. Ca sa se stie totushi : acept orice jignire, orice remarca, orice invitatie shi atac(shi laude, daca se gasesc), dar sa nu-mi ziceti ca n-am citit Aitmatov, ca ma supar ! (Cinghiz il cheama, by the way )

Lumanarari si Fainarese

2006-04-12T03:23:00.000-10:00

M-am saturat de oamenii astia si de interesele lor marunte! Politicenii politicesc, se lupta intre ei ca orbii aruncand pumni in dreapta si-n stanga, scuipand de la etaj in capul cui o fi, batandu-se cu palma-n piept si smiorcaindu-se pentru cine stie ce copilas, ce babuta, valorile si interesul national, international, economic, de securitate, etc.Profesorii morfolesc o materie pe care n-o mai ingurgiteaza nimeni, pe care nici ei n-o mai stiu . O spuzesc peste creierele unor elevi care bat pasul pe loc desi se-agita foarte mult. Universitarii protejeaza o sfanta idee de univeritate imaginara, idee pe care nu stiu de unde au luat-o si de la cine au invatat-o, dar precis nu se potriveste cu anii lor de studentie, care, mai mult ca sigur au fost jalnici, ca si ai nostrii. Mitocanii se tarasc in slapii lor pe bulevardele din centrul Bucurestiului, scuipand seminte in dreapta si-n stanga, bombandu-si toracele ca niste matadori si aruncand priviri furise si slinoase sub mini-fustele "pizdelor" dupa care saliveaza. "Pizde" carora unii dintre noi prefera sa le acorde o candoare care nu le apartine. Taranii se muta la bloc si mahalagii se muta la tara. Trenurile sunt pline de cheliosi, burtosi, bubosi, jegosi, betivi, slinosi, scarbosi, si alte "neamuri" care mai de care mai apropiate de maimute. Barurile dau pe dinafara de "bashtani", snapani, gorile, fitzosi si adolescenti teribili. Parcurile mustesc de rahat si gunoaie, de scarna umana, leprosi, paralitici, libidinosi, exhibitionisti, rolleri, bikeri, plimbareti, gay, sahisti, tablagii, barbugii, colorati, tuciurii, imaculati, rosiori, galbiori si verzisori.
Fostii astronauti fac reclama la ciocolata, disputandu-si minutele de publicitate cu fostele gimnaste care saliveaza dupa niste cutii cu lapte pentru femei. "Vedetele" se nasc si mor, dar raman intotdeauna in numar constant. Poti sa dai de ele peste tot: aici te ciocnesti de-un celebru prezentator, dincolo de-o arhicunoscuta cantareata de muzica usoara, din dreapta rasare un politician, din stanga, traverseaza un sportiv. Peste tot numai fete cunoscute. Pe cativa kilometri patrati se-nvolbureaza scursoarea unei natii.
Si toti suntem mandri si amuzati de, la o adica, "pitorescul" de care dispunem. Parem a avea rezerve constante de optimism, nu ne place sa privim nimic in negru. Si daca unii dintre cei mai rasariti au avut multa vreme o atitudine un pic mai realista, acum isi zic : nu e totul pierdut. In fond, mai exista si situatii exceptionale, cazuri particulare, etc.etc.
Visam perpetuu la un interbelic de glorie, la un interbelic fascinant, cu romantele, cu chansonetele, cu bodegile,cu scriitorii shi parfumul sau. Ne toot chiombim la fotografii ale "miraculosului" bucurestean facute de Nicolae Ionescu, si ne spunem ca atunci ar fi trebuit sa traim, intr-un roman de Camil Petrescu, Intr-o mahala din Craii de Curte Veche, intr-un apartament din Scrinul Negru, intr-un palat din Hortensia Papadat-Bengescu... Shi noi suntem Blecheri, shi noi suntem Sebastieni..
dar...
n-avem in jur decat Lumanarari si Fainarese.

I heart Huckabees

2006-04-11T03:02:00.000-10:00

Am stat intr-o noapte sa ma uit la filmuletzu aista fara sa-mi dau seama de ce-si mai pierd oamenii vremea sa le faca. La o adica sunt pierderi shi pierderi de vreme, iar asta nu-i din cele mai relaxante si nici din cele mai putin costisitoare. Tot vorbind de vreme. Cica-s inundatii prin Europa. Mda, pai ce sa mai fie, daca toate lucrurile sunt legate shi asta-i o kestie.
Inundatii in Europa, inundatii la noi, tornade in Belize, uragane in America de Sud, "nature unbound" as someone gently put it...
Ce e insa bun la filmushtiocu aista este ca nu intra in categoria Buffy the vampire slayer, nici in They spy, nici macar la alte cloantze gen Notting Hill & comp., ci se pastreaza lejerone intr-un ungher slab luminat al comedioarelor filo-sophice despre "cum ii lumea"... Pai, sa va spun, lumea lui Dustin Hoffman e o patura, in care noi suntem un pumnishor shi voi, cei care cititi suntetzi un alt pumnishor shi intre ele se afla patura (ce altceva ?). Deci, think blanket !

P.S. - Daca n-aveti altceva de facut puteti sa va uitati la el, ca nu lasa nici amareala, nici nu strepezeste dintii, ba chiar, pe unii s-ar putea sa-i puna pe ganduri ! (pentru fani : e cu Jude Law, Naomi Watts, Dustin Hoffman shi Isabelle Hupert)

2006-03-31T06:35:00.000-10:00

CORPURILE MAI PUTIN !

2006-03-31T06:32:00.000-10:00

FETELE OAMENILOR SUNT FOARTE EXPRESIVE UNEORI, NU ?

leapsa pe Cerasela

2006-03-17T07:24:00.000-10:00

Si raspund la provocare cu ardoare, cu fervoare
Cerasela eu ma chiama
Si cam sunt un fel de ...
dama.

Ce as vrea eu sa traiesc ?
Mmmmmm-ango ?
Nici nu ma gandesc !

Mere, verzi si voluptoase
Pere, galben-pistruiat-mustoase
Portocale-craciunite,
Kiwi-rodii-capsunite,
tot ce tine de cartof
si cu Puiu(filozof).

astea toate si mai multe
le degust cu buze culte
le admir si le doresc
printr-un trunchi vanatoresc
de PORC !(porcesc - n-am gasit alta rima !)

peste tavi si tavite
platouri si slibovite
insirate, dezsirate
intinse, ramificate
troneaza imperial
un bungalou banal
cu ornamente desuete
de vechi conace sudete
de palate garbovite
de viloaie coscovite
si intr-o gradina mica
magic triplata
de-un paravan de sticla
stau eu cu ea
sta ea cu mine
stam amandoi/sau amandoua
si
poate
ca ne simtim bine
(n-ai gasit alta rima. stiu ! E bine-asa!...E foarte bine !...E bine !...)

"Orhidee, portocale, dormitor"

2006-03-17T04:38:00.000-10:00

Ce poate fi mai banal decat o japoneza stand in chimonoul ei cu buline in gradina ?
Nu va spune nimic faptul ca are peste 40 de ani? Poate peste 50?
Nu va dati seama ca-i plac barbatii care sunt siguri pe ei, carora ochii inca le stralucesc, care, desi au peste 70 de ani ca dl.Noguchi sunt inca dispusi sa nu fie batrani ?
Si daca ar avea un restaurant? Daca restaurantul s-ar numi Setsugo-an si ar sta agatat pe una dintre colinele Tokyo-ului, inconjurat de o gradina de 10 ari in care se ascund bufnite si prepelite in lastaris si chiar si un uliu ?
Poate ca bambusul care inconjoara micul iaz din gradina are virtuti taumaturgice numai cand cu frunzele lui se invelesc platicile. Si cum isi permite o platica sa stea asa invelita doar intr-o frunza pe mase intregi de orez rasculat, apoi fiert?
Uite-asa, isi permite! Ca doar de-aia e platica si nu homar! Ca dac'ar fi homar s-ar afuma in saramura, asa cum le sade bine homarilor !
Sa nu cumva sa credeti ca platicilor le sta bine la soare! Nu! Doar sturzului ii sade bine in aceasta postura, poate chiar se frige, se perpeleste pe toate partile si pica-n iazul de care tocmai vorbeam. Si-acolo? Acolo ce?
Pai acolo s-ar putea sa se-ntalneasca cu doua languste de Ise, cu scoici rosii si suculente si chiar c-o sepie facuta felii !
Va imaginati voi oare cum se plimba japoneza noastra(trecuta bine de 50 de ani, dar cu pielea surprinzator de supla) in jurul iazului, prin gradina, pe sub copaci si printre arbusti ? Credeti ca e singura ?
Da, e singura ! Caci e foarte devreme ! Mult prea devreme pentru oricine altcineva !
Dar ce sa-i faci daca te chema Kazu si ai un restaurant "pe un platou inalt in Ko-ishikawa"? Cum sa nu te plimbi si sa nu simti vantul rece taindu-te pe fata daca esti de la tara? Iti place, nu-ti place ? Sigur ca-ti place, doar gradina e a ta, restaurantul e al tau...totu-i placut cand iti aprtine, mai ales daca ai luptat toata viata ca sa-l ai. Mai ales daca acum floarea politichiei conservatoare se perinda pe la tine prin casa, ba chiar dl. Genki Nangayama(invarte-tot al conservatorilor) iti trimite plocon o liota de batranei distinsi, fosti diplomati, pe care tu trebuie sa-i gadili, sa-i pipai, sa-i servesti ! Doar esti femeie japoneza, ce dracu!?
Dar, ce-i asta ? Parca totul se intampla din nou..Un deja-vu !
Cum sa-ti dai seama ca vantul, vantul din gradina ta, nu zburtaceste afise si calendare electorale? Cum sa stii ca restaurantul tau, restaurantul pe care l-ai crescut in varf de deal nu e ipotecat? Si de ce? Doar pentru Noguchi? Cine-i Noguchi? Nu-i mai bine acum, cand Noguchi nu mai e nimeni ? Cand sta la casuta lui dintr-un cartier marginas, pe o strada laturalnica, pe unde nu trec la fel de multe masini ca aici, in centru ? Poate daca s-ar fi uitat la tine Kazu, daca te-ar fi privit atunci cand mergeai in spatele lui printre ciresi... Poate daca n-ar fi renuntat dupa ce i-ai dat tot...
Dar cine sa te mai inteleaga, japoneza trecuta de 50 de ani? Cine sa mai ia seama la placerea ta de-a te plimba prin propria-ti gradina dimineata, la forta cu care ai luptat pentru sotul tau? Pentru sotul tau? Pentru fostul tau sot ai facut-o? Sau pentru ochii lui care inca nu erau batrani? Sau pentru tine? Pentru ca sa ai ce povesti cuiva "Dupa banchet"...?
Poate, Kazu, ne povestesti si noua ce-a avut Mishima cu tine !

Ciocani-ti-as inima !

2006-03-15T08:51:00.000-10:00

De la aterizarea mea pe pamant am intalnit idei care mai de care mai crete si mai saltarete, dar una atat de gogonata precum cea prezentata in cartea lui Vladimir Sorokin "Gheata" nici prin gand nu mi-a trecut de cand am aparut.
Se facea ca (asta aflam de-abia pe la sfarsit, dar v-o spun oricum ca sa n-o mai cititi voi) existau la inceputurile universului doar 23000 de creatori care nu faceau altceva decat sa se joace si sa se joace si sa se joace....
si totul a fost perfect pana cand ...
au facut pamantul, fara sa-si dea seama ca acesta fiind alcatuit din ape le va reflecta luminozitatea magica !
Tragic nu-i asa ?
Aceasta oglinda a sufletelor primordiale energetic-luminice, a facut sa apara reflectarea si, prin acest dublu imaginar, nenatural si necreat, luminitele-jucaus-creatoare au fost absorbite in oglinda consitutindu-se in primele particule elementare ale vietii- COHN- migrand de la organism la organism, de la simplu la complex, pana la aparitia omului...
Asa se face ca pamantul, planeta voastra, si voi, oamenii, sunteti niste greseli si nimic mai mult. Asta n-ar fi departe de adevar, daca n-ar avea povestea stupida atasata, adica:
in 1908 cand a cazut meteoritul in zona Tungusk din Siberia cineva (nu spui cine!) din Rusia a fost afectat de gheata speciala din care era alcatuit (o gheata primordiala-you know !) si inima a inceput sa-i vorbeasca ! Nu nu glumesc ! I mean it !
Voi nu stiati ca inima vorbeste ? Da, da, cunoaste doar cele 23 de cuvinte ale ei, esenta universului, matricea initiala care concentreaza tot ! Acest cineva a "vazut" goliciunea carapacei celorlalti oameni si numai din intamplare a dat peste inca o inima ciocanind cu gheata meteoritului in pieptul cuiva !
De-aici- societate secreta, exploatare industriala a ghetii din Siberia in timpul lui Stalin, criza celor alesi si lupta lor eroica pentru refacerea cercului "poetilor disparuti" ai inimii, cei 23000 de la "inceputuri" care "stiu sa vorbeasca cu adevarat" !
Iti vine sa-ti iei zborul(si cred ca asta o sa fac, dupa ce-mi repar naveta) nu alta !
Dar stati, ca nu asta ar fi cel mai grav ! Sunt unii(pana si de pe planeta mea) care ar putea considera asta ca fiind o critica la adresa ( cu vorbele autorului) "intelectualismului modern", sunt altii care i-ar spune "cautare a pardisului pierdut al sufletului"(V.Sorokin), dar eu ii spun fara nici un ocolis "ineptie totalitara cu iz de eugenie si mengelianism colorata cu sentimente anti-umane de tip nietzschean si cu sosuri malthusiene si mirodenii tip Gobineau".
Daca o anumita gazeta ii permite unui neica Radu Paraschivescu sa scuipe niste consideratiuni laudatorii cacaite, ba ca traducerea-i buna, ba ca forta e impresionanta, ba ca stilul, ba ca ritmul , ba modernitatea, etc....atunci nu pot decat sa-mi iau navetuta si sa plec ca e clar ca "marele vecin" (si poate si "prietin") a luat-o razna !
Orvoar !
P.S. - Pe un ton mai serios : sunt de acord cu cronicarul numit "neica" in ceea ce priveste stilul care este frust, rece, rapid, si te prinde in anumite momente. Mai sunt in stare sa conced ca tocmai acest stil ii permite sa intre-n rezonanta cu o Rusie in transformare in care proza reuseste cu greu sa tina pasul cu violenta schimbarilor, iar limbajul se metamorfozeaza haotic permitand aparitia hibrizilor, a monstrilor, precum si golirea de sensul originar.
Ca sa nu fiu luat de "evil alien" voi zice ca traducerea, dat fiind ca transmite ceea ce am spus mai sus, e buna...
Dar atat !

"Confesiunile unei masti"

2006-03-15T07:03:00.000-10:00

Corpul baiatului din imaginea alaturata pare sa lumineze tot tabloul de undeva din interiorul sau. Fundalul este intunecat lasand intaietatea centrului , locul in care se petrece sacrificiul. Cu toate acestea nu ma pot abtine sa nu pun vesnica intrebare "what is wrong with this picture?".
Oare sa fie privirea indreptata complice spre cer, spre un cer urias pe care numai il banuim, sau faptul ca, vazute dintr-un anumit unghi, ochii si gura lasa impresia de asteptare, dar nu de asteptare incordata, ci de speranta, de asteptare calma si increzatoare...?
Oare sa fie sagetile ca niste accesorii de recuzita, care arata mai mult agatate de, decat infipte in trupul musculos ?
Oare sa fie faptul ca nu e nici un pic de sange, nici un pic de rosu in aceasta imagine, sau faptul ca frumusetea si tineretea greceasca a acestui corp nu lasa nici un moment impresia ca ar putea fi oprite de legaturile slabe ale mainilor ?
Ai senzatia ca in orice moment acest superb actor s-ar putea desprinde de trunchiul copacului si ar putea privi spre tine, ar putea pasi spre tine, iute, dar sigur...
Ceea ce il retine este insa destinul lui, sensul vietii lui, misiunea...
Ciudat sa ceri drept sacrificiu acea fiinta pe care-ai daruit-o cu cele mai multe dintre calitatile pe care le puteai oferi.Probabil ca dragostea trebuie sa fie mare. Ironic, asa cum nu-i sta in fire dumnezeului Noului testament, fragezimea si forta ca masti ale unui altceva, ale unei meniri...
Conflictul dintre ceea ce trupul spune si ceea ce mintea face...
Ce asemanare exista intre acest sfant Sebastian al lui Guido Reni si Omi, personajul lui Yukio Mishima ? In nici un caz subsoara, care-i place in mod deosebit lui Mishima si ii provoaca o excitatio numai daca are un par viguros si dens... Atunci ce ? Dupa cum ne marturiseste in Confesiunile unei masti, pozitia, sacrificiul, pe de-o parte, si exercitiile la bara la care Omi era neantrecut, de cealalta.. Si, ar mai fi ceva, franchetea corpului, purtator al unui mesaj gregar mai primitiv, simplu si mai direct decat creierul, inteligenta, spiritul... Tocmai de aceea el prefera docherii, marinarii, taranii, si nu firile elevate, pervertite de intelect,... pe cele al caror corp le corespunde in privinta lipsei de complexitate si a brutalitatii.
Chinul, inteles intelectual, dar necuprins imagistic, ii apartine si lui Mishima ca si Sfantului Sebastian, dar, in timp ce la cel de-al doilea este suportat in joaca, negandu-i-se existenta, la primul, el este cautat cu infrigurare, potentandu-i-se efectele cu fiecare ocazie
Ceva ce acest Sebastian al lui Reni are, i se refuza cu indaratnicie lui Mishima : linistea, siguranta unei certitudini pentru care poti lupta si pentru care poti muri. Mishima se chinuie asa cum se chinuie si personajul sau Kochan, sa poarte masca "normalitatii", sa lupte cu excitatio pe care i-o provoaca subsoara lui Omi, sau vederea Sfantului, sa "iubeasca" o femeie fie si cateva secunde altfel decat "platonic"...
Intr-o Japonie in plin razboi mondial "mastile" normalitatii nu sunt spulberate de bombe, ba chiar se -nmultesc pentru a oferi un teatru macabru si absurd ca fundal pentru relatarile unei entitati singulare, care, ca si Sebastian incearca sa faca lumina in tenebrele impresuratoare.

beach with telephone

2006-03-13T10:36:00.000-10:00

As opposed to Dali's image of the industrial man's future I see it in "slaps", a very Romanian word for an internationally worn item- plastic sandals.
The mechanized view of the surrealist generation could not have forseen the development of such a surrealist object as the "slaps".
Whilst the telephone seemed increddible and suggestive, the slaps are ready-made and obviously candid bearers of a universal truth :
the reign of man and, of course, the end of the world...
As desolate as it is, the receiver hanging unplugged on a pole , like a flask dick, no communication whatsoever, no one to talk with, the link between people broken, the deserted landscape, the image is not even close to what our present has overwhelmingly thrown at us.
Let us rejoyce as we perish !.....

Un martian citeste romaneste- seria 002

2006-03-13T07:43:00.000-10:00

Daca puneti mana vreodata pe vreo carte de Alejo Carpentier cititi-o fara sa luati in considerare faptul ca pledeaza pentru revolutie, pentru schimbare, pentru moartea putredei burghezo-mosierimi, cititi-o si lasati-va cuprinsi de fiorul magic al unor fragmente care te iau pe sus si care te poarta prin case batrane, prin orase tinere, prin istorii si destine tumultoase sau lancede, prin muzici si tablouri, prin carti si expozitii, prin bodegi sau in aer liber, toate incarcate de un farmec inegalabil, de o poezie(da, e un truism, dar asa este) fara sfarsit... ce mai... omul e mare, e un mare scriitor, indiferent de orientare !
Un monument al literaturii ! Un gigant ! ar trebui sa i se ridice o statuie pe planeta noastra care sa se vada de pe pamant !
Va las ...(in umbra LUI !!!!!)

...padam...

2006-03-13T04:26:00.000-10:00

Padam, padam…ajung să mă deprim…dacă
citesc…ceva…spre exemplu : Copiii teribili, de
Jean Cocteau…padam…
Sau dacă văd ceva…spre exemplu : Dreamers, de
Bertolucci…padam…
Sau dacă ascult ceva…ceva…ca…Charles Brown, Round
midnight….
Padam, padam…Nu vorbesc de calitatea literară,
artistică, whatever, a operelor în chestiune,
ci…padam…
…de atmosferă…padam…
O sfârşeală…iluzii…consum (spus cu pathosul biblic
al economistului)...cam atat
...padam.

Un martian citeste romaneste - seria 001

2006-03-10T06:16:00.001-10:00

...pentru ca ii place !
Si tocmai a terminat o carte "tare", o carte "bomba" pe care i-a fost greu s-o lase din manuta lui cu trei degete.
Nenea se numeste Mailer (da, Postasu' ! - si la noi pe Marte existau nume ciudate!) si e vorba mai mult de oameni "goi si morti" decat de razboi.
Izolati pe o insula din Pacific, cativa indivizi dintr-un pluton apartinand armatei americane ar trebui sa se confrunte cu japonezii...
Spre deosebire de personajul lui Stendhal care nu stia ca se afla intr-o batalie, americanii sunt foarte constienti de prezenta razboiului, ba chiar au intiparite in minte fetele stupide, vesele sau surprinse ale celor cativa japonezi pe care i-au omorat.
Trebuie s-o cititi ca sa va dati sema de ce o consider una dintre cele mai mari carti americane, iar pe Mailer unul dintre cei mai tristi si dezolati oameni de pe pamant!
Ii propun o excursie pe planeta mea ca sa se mai inveseleasca ! Statiunile noastre de recreere in ruine mai pot fi inca folosite pentru visarea pe marginea soparlei .

De ce scrie un martian pe blog ?

2006-03-08T07:06:00.000-10:00

N-am inteles nici pana acum exact ce este un blog...
Cu toate astea, ca mai toata lumea, trebuie sa am si eu unul ...
e fancy, e cool, e trendy, e fashionable...
Noi martienii suntem cu milenii in urma voastra in privinta tehnologiei...
La noi de-abia s-a inventat roata...
Acum doua sute de ani ne plimbam cu chariots...
Acum o mie de ani cineva s-a gandit sa propuna crop rotation...
Acum zece mii de ani(da, zece mii), in timpul razboiului de independenta al statelor unite martiene se foloseau vasele cu aburi si martienii se impuscau intre ei cu pistoale si pusti ca ale voastre...
Se pare ca voi sunteti pe invers...
La voi totul merge de la simplu la complex, la noi totul s-a inventat cand voi erati in preistorie si invatati pictura rupestra...
Dar n-a fost intotdeauna asa...
De-abia acum 8500 de ani a fost instituita doctrina regresului de our forefathers care au considerat ca rezultatul final este acelasi, fie ca progresam, fie ca regresam, asa ca au ales o viata mai pura si mai lipsita de griji intelectuale on the route to oblivion...
Eu am fugit si sunt considerat un disident...
De fapt, familia mea a fost incontinuu anatemizata pentru ca s-a opus acestor doctrine prostesti(See my family in the above posted picture!).
Numai asa am putut sa ajung eu pe planeta voastra, folosindu-ma de o veche nava spatiala bine ascunsa de stra-stra-stra-stra-stra-stra-stra-stra-stra-stra-stra-stra-stra-stra-stra-stra-stra-stra-bunica-miu.
O sa mai scriu aici din cand in cand despre lucrurile ciudate pe care le vad pe la voi (si totul mi se pare ciudat, asa ca o sa scriu mult!).